EXPO NATIONALA CU PARTICIPARE INTERNATIONALA DE PASARI SI ANIMALE MICI - LUGOJ - 3-6 DECEMBRIE 2015

Expoziția națională a Uniunii Generale a Crescătorilor de Porumbei, Păsări și Animale Mici din România
3 – 6 decembrie 2015
sub denumirea
Expoziția Națională a României
„Lugoj 2015”



În sfârșit, anul ăsta, am reușit să „bifez” o Expo Națională. Îmi doream mult și de mai demult. Impresiile n-au fost musai pe măsura așteptărilor, dar n-au fost nici departe.
Dintre așteptările mele neconfirmate, mizam mai mult (asta la porumbei – principala mea specie de interes în faza pe care o parcurg):
1. pe rase autohtone specifice Zonei de Vest a țării [Banat (inclusiv cel sârbesc) – Crișana] – expoziția ținându-se la Lugoj;
2. pe mai multe exponate care să înglobeze performanța unor crescători din centrele relevante ale columbofiliei românești (București/ Muntenia, Oltenia, Moldova) – expoziția fiind una de nivel național.

Cu sau fără aceste deziderate împlinite integral și cf. așteptărilor personale, per ansamblu, experiența a fost un pozitivă, plăcută, interesantă și (pt. mine) educativă.

.................................................................................................................................
După cum am & mi-am promis (& cf. Plan), de data asta am făcut poze mai puține, preferând să aloc mai mult din timpul de vizitare pt. studiul exponatelor.
Astfel, am fotografiat doar campionii din rasele autohtone, rase care mi-au plăcut mai mult și pe care, cf. predilecțiilor personale, le prefer.
Sper că n-am omis vreunul dintre acești campioni (culmea, pe repede-nainte, cred că mi-a scăpat tocmai Salontanul-campion – prima rasă visată & vizată de mine, atunci când am început să-mi doresc să cresc porumbei...)

În rest, și de această dată scuze, pt. calitatea pozelor postate în prezentul album. Sunt poze făcute cam în grabă & cam pe fugă...
Cu mulțumiri pt. înțelegere: VIZIONARE PLĂCUTĂ!

.................................................................................................................................
alte impresii:
Porumbei (la) SALA DE SPORT „LAVINIA MILOȘOVICI”
– locul de expunere a porumbeilor –

Din capul locului, interesul meu a fost centrat în special pe rase românești și/ sau „oarecum-locale”, precum cele din Serbia și Ungaria proximă.

Cum nu sunt un obișnuit al evenimentelor de gen și nici prea dedat cu animalele de rasă de o asemenea calitate nu sunt, am avut ocazia să văd în premieră exemplare din foarte multe rase de porumbei. Nu le mai reiau aici exhaustiv, punctându-le doar pe cele care mi-au rămas mai pregnant în memoria afectivă.

Una dintre „premierele” faine, la rasele autohtone, întâlnite în expoziție, au fost Zburătorii Bălțați Românești.
Altă rasă, deosebit de decorativă, dintre cele văzute în premieră, a fost Vișiniul Românesc („cu chenar”/ „protopop”).
Tot în premieră am văzut și Jucătorul de Călărași („dublu moț”). În cazul unora dintre exemplare, încă mai am probleme, confundându-le cu cele de Jucător Ardelean cu conci dublu.
Pe Călărășeni îi știam mai de demult, o bună reprezentare a lor apărând (culmea!) pe coperta cărții „CREȘTEREA PORUMBEILOR PENTRU CARNE” (Ioan Vancea & Feliciu Bonațiu, 1985...). Partea faină e că (unii) au rămas neschimbați. Astfel, am văzut în expo. un exemplar care mi-a părut (desigur, cu ochiul meu nespecialist...) identic cu cel de pe coperta menționată – inclusiv în ceea ce privește nuanța de albastru a penajului.
Tot în premieră, am văzut Zburători Severineni și, spre surprinderea mea, deoarece până acum îi consideram doar păsări de zbor, găsesc că sunt faini și ca aspect – cel puțin exemplarele expuse așa au fost.

Nu în ultimul rând, Gât-Golașii sunt frumușei (știam asta), însă în expo. am văzut exemplare tare „frumi”. Bref: cred că asta e o altă rasă pe care mi-ar place să o cresc.

În rest: clar(!), Muntenia deține fruntea la rasele clasice de zburători, în principal una mare, lată și diversă, cu variațiuni tot mai evidente, suficient încât să fie, fiecare din ele, rasă distinctă...

Totuși, Moldova e „tare” și ea pe specificul ei. Dintre rasele moldave mi-au plăcut mult Botoșănenii (cap colorat) și, mai ales, Ieșenii (cap colorat), dar nu numai. Foarte fani sunt și Rollerii de Bucovina.
Dintre acestea, cucuieți Ieșeni și Roller-i de Bucovina, categoric, aș crește!

De asemenea, Dobrogea & columbofilia regională aferentă are partea ei de farmec & merit. Mi-au rămas în minte Jucătorii Constănțeni (îndeosebi Constănțenii scurți și cei căpăciți; sunt foarte faini & interesanți ca aspect...) ale căror rase și varietăți, din păcate încă nu-mi sunt bine fixate. Sunt atât de miniaturali și delicați acești porumbei „de jucărie”, încât mi-ar fi teamă să mă apuc să cresc așa ceva. Bănuiesc că sunt rase pt. experimentați, nu pt. amatori ca mine...

Mai „de pe la noi” am revăzut Dungați de Arad, însă, de data asta, doar „pe șarg”. Din această varietate au fost expuse destul de multe exemplare. Acestea, ca o constantă, au fost cum îi știam: plini de tonus, sănătoși, nervoși, voioși – păsări atletice de zbor, chiar dacă (&) aspectuoase și adecvate pt. expus.
În premieră, din proximitatea noastră, am văzut Rolleri Lugojeni. Sunt foarte faini. Astfel, mi-au devenit o rasă la care încep să mă gândesc, la paritate cu mai „de-ai meii” Rolleri de Timișoara...
Ca paranteză, l-am zărit în expo. și pe Dl Constantin Iorga, cel care are un important rol în promovarea rasei. Din păcate, făcând parte din staf, era prins până peste cap cu cele organizatorice. În alt context, tare mi-ar fi plăcut să prind de la dânsul câte ceva despre această rasă.

(mai de-ale mele) Tot din păcate, Circani n-am văzut expuși. Dar, un crescător de Maltezi, auzindu-mă interesat, mi-a oferit din „escadrila” sa de doici pe care o reformează, Circani Sârbești la 3-4 euro bucata!!! Vă vine să credeți?! 15 ron așa ceva?!...
Uff.... de 1.000.000 de lei vechi mi-aș fi putut umple nu doar cotețul, ci și cămara...
dar, ca de obicei, am decis să mai rămân pt. un sezon la guțanii mei... :D

Tot „de pe la noi”, mi-a părut interesant și Pestrițul Sătmărean, pe care, de asemenea, l-am văzut pt. prima dată „pe viu”.

La rândul lor, „Salontele” au fost bine reprezentate numeric în această expoziție. În plus, îmi pare că apar exemplare tot mai izbutite, ceea ce iar mă bucură.

Dintre regrete – am rămas cu percepția că nu am acordat mai multă atenție rasei Încălțat de Voievodina, pe care o suspectez ca făcând parte din spectrul larg al vechilor și tradiționalilor încălțați utilitari bănățenești, în prezent trecuți sub tăcere la noi. Chiar dacă nu e o rasă „românească”, cred că ar fi trebuit să fiu mai insistent în a afla detalii precum istoric, caracteristici, etc., privind acest proiect columbofil al regiunii vecine (și prietene).

Apoi, ca alt regret cu care am rămas după expo., este faptul că nu am insistat să aflu detalii despre Salontele expuse în 3 „variante”:
1. Uriaș de Salonta,
2. Uriaș de Salonta cu un moț,
3. Uriaș de Salonta cu dublu moț.
Acuma, „cu un moț” și „dublu moțat” sunt oarecum „corecți” conform vechilor descrieri și a vechiului standard – din ce-mi mai amintesc... (și încă nu am luat în calcul și varietățile legendare, tradiția vorbindu-ne și despre Salontele bălane-curat, numite: „Albă-ca-Zăpada”...)
Totuși, în ritmul ăsta de departajare al varietăților, vom ajunge să avem, la fel ca la Jucăușii Ardeleni: simpli, moțați și bimoțați... sau, poate, și „Salonte de Cluj”, de ce nu? :p

Era să omit: am văzut exemplare deosebit de frumoase la VRdF! Oltenia rocks/ Craiova rules! – desigur!
Impresia cu care le-am depășit standul e că, VRdF-ul „nostru” e detașat peste V-Polonez-dF al „lor”. E o rasă („a noastra”) pe care mi-ar place, cândva, să o cresc cu seriozitate!

Dintre rasele străine de porumbei văzute, acum, de mine, în premieră, găsesc că „demențial” arată Swift-ții egipteni. Față de ce am mai văzut „în poze”, pe Internet, exemplarele expuse mi-au părut ușor mai „europene”. Totuși, au fost păsări deosebit de frumoase.

De asemenea, în premieră am văzut Tippleri (de show, bronz pestriți – cred), care-mi plac mult. Îmi plăceau și-nainte, acum însă i-am văzut și „pe viu”.
Tot dintre premierele văzute, dar care-mi plăceau deja, am văzut: Dragoni și Budapestani “Short Faced”.

Dintre cele la care niciodată nu mă gândisem favorabil, am constatat că îmi plac gușații încălțați (Pomeranienii).

După acest periplu prin secția columbofilă a „naționalei” de agrement, închei secțiunea dedicată, cu vb. unui vânzător ambulant întâlnit la intrarea în expo.: „n-aș ține/ crește voiajori nici dacă ar fi de culoare verde!” :))

Păsări & animale de curte (la) PIAȚA AGROALIMENTARĂ „TIMIȘUL”
– locul de expunere al iepurilor, găinilor și păsărilor exotice –

(ca paranteză/ preamul) La secțiunea „găinărească” a expo-naționalei, în fața halei sus-menționate, încă înainte de a intra, am fost întâmpinat de un porumbel Saxon (nu cunosc exact numele rasei), care zbura liber pe clădirile învecinate, probabil fiind scăpat de cineva...
Încă mă gândesc cu compasiune la soarta lui.
Era un exemplar tare fain, cu încălțătură bogată-n pene, cât pt. încă un rând de aripi – de fapt, în zbor chiar așa, cu 4 aripi, și părea...
Era colorat în negru, dungat cu alb pe capacele aripilor. Repet: tare fain! Păcat! Sper să nu piară! Deși, șansele lui în libertate, mai ales că ne pregătim să ne afundăm în iarnă, sunt minimale... :(

La găini & păsăret de curte, am văzut în premieră rase, dintre care unele, precum Sumatra, ori Saxonele (rațe), mi-au rămas în minte din pozele unui crescător (unuia dintre cei câțiva) căruia îi admir alegerile în materie de rase, la mai multe specii de păsări domestice.
În rest: Conchin-e, Brahma-e și alte rase populare autohton...

De insistat, am zăbovit cu fascinația din dotare mai mult asupra raselor „bărbene”. În expo. au fost prezente, dintre acestea (în ordinea interesului meu pt. ele): Faverolles, Orloff, Araucana și Barbu d’Anvers. Ultimele 2 rase nu mă-ncântau foarte nici înainte să le văd „pe live”, nu mă dau în vânt după ele nici acuma, după. Despre Faverolle-le somonate și Orloff-ii spangled însă, rămân la fixația că sunt printre cele mai estetice rase/ varietăți ale speciei.

Ar mai fi de menționat, în final de sub-secțiune, că mi-a plăcut o varietate de culoare la o Italiană. Cred că erau Italiene argintii. Cred, nu sunt sigur. Oricum aveau o culoare tare interesantă, atât masculii cât și, mai ales, femelele.

De departe însă, surpriza minunată a secțiunii ne-columbofile, au fost (pt. mine) proiectele cunicule autohtone. A fost o bucurie să le întâlnesc, în premieră – normal, pe aproape toate „rasele” autohtone de iepuri de care auzisem vreodată!
Mai lipseau „la apel” doar SuperCuniRom-ul antedecembrist, proiectul acela care(-mi) seamănă cu o Chinchilla Neozeelandez și cele câteva proiecte de rase pitice – (din ce știu) abandonate între timp, pt. a putea spune că le văzusem pe toate.
În fine, am văzut, cu interes & încântare rasele: URIAȘ DE TRANSILVANIA, IEPURE DE CLUJ, IEPURE SECUIESC. Nu mai lăbărțez în cuvinte. Absolut toate mi-au părut extrem de interesante. Dacă m-ar interesa să cresc iepuri (și dacă nu m-ar tenta să încerc propriile proiecte de hibrizi productivi), categoric spre una, ori chiar spre toate, dintre aceste rase m-aș orienta!


.................................................................................................................................
Cam asta a fost!

Una peste alta, cu sau fără criticile de rigoare, pt. mine participarea la această expoziție a fost o experiență mai mult decât încântătoare!
Recomand!

Până data viitoare: MULT SPOR & SUCCES ÎN NOUL AN!


.................................................................................................................................
PS: (ca) Fapt divers („gripă” bronho-pneumonică „de penaj”)
Deși am crescut la țară, cu curte & animale (păsări & mamifere) doldora – cel puțin din speciile minore (de curte), atunci când transport (pe distanță mai mare) păsăret cu mașina (în același spațiu în care mă aflu și eu) sau când vizitez vreo expo. și insist să zăbovesc mai mult acolo, pățesc o reacție ciudată în următoarele 24 de ore: fac un fel de bronșită – nu neapărat una din formele cu tuse, însă îmi simt bronhiile (uneori și trahea) și plămânii „înfundați”, având senzația de infestare cu impurități. Uneori fac și febră mărișoară (+ frisoane, chiar), dar trec complet, atât febra cât și „pneumonia”, în cca. 12 – 24 de ore.
În copilărie și acasă, niciodată nu am pățit așa ceva. Acum însă, de când mă implic în treaba asta, e a 3-a sau a 4-a oară când o încasez.
Cred că e o reacție la praful/ pudra de pană de porumbel sau la micozele și virușii pe care îi au aceștia și/ sau găinile. Habar n-am.
În voliera mea nu prea am constatat să mi se întâmple, și nici în casă ori alte spații închise, pe unde sporadic mai adăpostesc păsăret. (Chiar și acum, momentan, găzduiesc în apartament un guțan cu aripa ruptă – Adămiță, rechiziționat de pe stradă.)
Sper, doar, să nu-mi fac un obicei din problema asta!